Ghilimiştii, Ponta şi Kövesi

    Sunt dator cu un răspuns. Sau, mai precis, cu o clarificare. În contextul în care sunt între principalii organizatori ai „Promenadei Ghilimelelor” din Galaţi, mi s-a spus de mai multe ori pe Facebook  (din partea mai multor persoane): „Codruța Kövesi a plagiat şi ea. Nu numai Victor Ponta. De ce nu sunteţi cinstiţi şi nu scandaţi şi împotriva ei?!?” Iar interogaţia maschează două atitudini: una de bun simţ, în care acea persoană doreşte, în mod sincer, penalizarea amândurora, alta „extremistă”, nefericită, în care cele două plagiate s-ar anula reciproc.
    Plagiatul este furt! A doua abordare o taxez drept „logică de tip Antena 3” sau „logică roşie”, „voiculesciană” şi o consider o continuare a unui mod nociv de a înţelege aplicarea Justiţiei. Nu! Două hoţii de semn contrar nu se anulează reciproc, ci se însumează!
    Aşa că voi combate doar prima atitudine, aceea sinceră, prin care mişcarea „Ghilimelelor” ar trebui să scandeze şi împotriva Codruței Kövesi (şi a tuturor plagiatorilor în general). Totuşi nu asta ne-am propus! Ne-am propus să protestăm doar împotriva plagiatului lui Victor Ponta. Atât! Deci dacă nu protestăm şi împotriva plagiatului lui Mang, suntem conformi cu scopul propus! Mang şi Kövesi nu au ce căuta pe afişele noastre! Acolo e locul lui Ponta.
    Apoi: cine spune că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a plagiat? A decis vreo comisie asta? Dacă da, atunci doamna Kövesi să elibereze funcţia! Să plece, da! Eu, cel puţin, sunt de acord. Gata cu plagiatorii în funcţii publice! Şi sunt singur că asta e atitudinea „ghilimiştilor” în general.
    Revin la Ponta. Plagiatul lui este vizibil de pe lună. Iar felul poliţienesc, demn de tot dispreţul, în care a desfiinţat comisiile şi a târât în derizoriu comunitatea academică nu poate fi plătit decât cu funcţia de premier! (Nu vreau să folosesc metafore mai dure, pentru că nu îmi plac lacrimile sau spumele la gură). Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că Premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. „Ponta a furat, Ponta trebuie să plece” – iată singura revendicare a „Ghilimiştilor”.
    Mediul academic cere demisia Premierului Ponta. Am semnat şi eu această petiţie. Vă rog să o semnaţi şi voi: http://www.petitieonline.com/demisia_premierului_victor_ponta_cerut_de_mediul_academic

Andrei Velea, 8 iulie 2012

Demontarea unei năzdrăvănii: câţi condamnaţi sunt în „cuplul” Băsescu&Năstase?

    Profit de un „paradox” pentru a-mi preciza şi argumenta poziţia referitoare la suspendarea Preşedintelui. Menţionez: nu sunt specialist în drept. Ca profesie sunt informatician („economist” conform diplomei, cu specializare în „informatică economică”).
    Iată „năzdrăvănia”: „Paradoxal şi enigmatic, Adrian Năstase şi Traian Băsescu sunt legaţi pe viaţă. Amândoi au fost condamnaţi pe baza unor probe indirecte. Dacă suntem cinstiţi şi spunem că probele nu-s edificatoare, Năstase e liber, dacă suntem la fel de cinstiţi şi spunem că vinovăția e dincolo de orice probă, atunci Băsescu e suspendat. Aşa-i că nu vă aşteptaţi la aşa o năzdrăvănie?”
    Propunerea este provocatoare şi a generat multe discuţii în mediul virtual (Facebook). Nici nu are rost să spun cine e autorul, deoarece nu asta contează. Haideţi să defalcăm „butada” şi să o discutăm.
    „Amândoi au fost condamnaţi pe baza unor probe indirecte.” Este vorba de Traian Băsescu şi de Adrian Năstase, desigur. E o greşeală aici: doar unul dintre cei doi a fost „condamnat”! Dacă prin condamnare înţelegem sensul strict al cuvântului, acela de „aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale”. Adrian Năstase a fost judecat de către o instanţă şi găsit vinovat. Iată motivaţia (şedinţa publică din 30 ianuarie 2012): „Adrian Năstase s-a folosit de influenţa şi autoritatea ce derivau din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (P.S.D.) şi a obţinut cu sprijinul inculpaţilor Jianu Irina Paula (Inspector General de Stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii), Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana şi Vasile Mihail Cristian (reprezentanţii unor societăţi comerciale), precum şi a altor persoane, foloase necuvenite constând în suportarea contravalorii unor materiale de propagandă electorală în timpul campaniei electorale prezidenţiale din perioada noiembrie – decembrie 2004”
    Deci avem un condamnat penal: Adrian Năstase. Calitatea probelor nu o judec eu, au judecat-o cei care l-au trimis la Rahova pe fostul premier. Şi cei care au judecat Recursul, desigur.
    Este Traian Băsescu un „condamnat”? Conform Constituţiei României (mult hulită zilele aste, însă votată de popor, asumată deci), doar Curtea Constituţională se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unor legi (ale Parlamentului) sau asupra unor acţiuni (ale lui Traian Băsescu în cazul de faţă). Articolul 142 din Constituţie o spune sec: „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”. Ei sunt un fel de „guru” ai constituţiei. Ei şi doar ei! Parlamentul, atunci când decide prin vot suspendarea Preşedintelui, are nevoie de avizul consultativ al Curţii. Iată (articolul 95): „În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”
    Ce a spus Curtea în avizul consultativ din 6 iulie 2012 („privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”)? Aici e o chestiune delicată, dar nu dificilă. Autoul „năzdrăvăniei” de mai sus spune că CCR nu a dat un aviz „final”. Da, aşa e: CCR nu s-a pronunţat negru pe alb cu „da” sau „nu”. S-a rezumat să respingă, rând pe rând, capetele de acuzare. Iar la început a spus foarte clar: „Curtea Constituţională constată că nu orice faptă de încălcare a prevederilor Constituţiei poate justifica suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ci numai <<faptele grave>>, cu înţelesul complex pe care această noţiune îl are în ştiinţa şi în practica dreptului.”
    Deci, conform acestor „guru” ai Constituţiei, Preşedintele României are voie să mai calce pe bec, important e să nu comită „fapte grave” (sunt explicate în aviz care sunt ele).
    Ce a găsit Curtea în defavoarea lui Traian Băsescu? Păi a găsit doar două locuri în care a dat dreptate Parlamentului:
        1. Parlamentul să decidă gravitatea afirmaţiilor despre comunitatea romă (celebrul caz „ţigancă împuţită”)
        2. Mai interesant: „Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Dacă privim cu atenţie ceea ce înţelege CCR prin „încălcări grave” (deci motive de suspendare), vedem că nu este cazul! („Curtea reţine că pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare”)
    Deci: chiar dacă CCR a evitat să se pronunţe cu „da” sau „nu” (judecătorul Aspazia Cojocaru a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului – probabil că asta explică), totuşi CCR a respins toate „plângerile” Parlamentului în legătură cu încălcările Constituţiei de către Traian Băsescu. A admis doar două puncte, care nu sunt relevante. În concluzie, ca să spun aşa, Traian Băsescu NU a fost „condamnat” de către CCR! Deci avem de-a face cu un singur condamnat: Adrian Năstase!
    În concluzie, „năzdrăvănia” nu stă în picioare. „Dacă suntem cinstiţi şi spunem că probele nu-s edificatoare, Năstase e liber”. Despre calitatea probelor prezentate a decis o instanţă, nu ne putem pronunţa noi, ca simpli „muritori de rând”. „Dacă suntem la fel de cinstiţi şi spunem că vinovăția e dincolo de orice probă, atunci Băsescu e suspendat” – nu s-a dovedit „în instanţă” nicio vinovăţie! „Paradoxal şi enigmatic, Adrian Năstase şi Traian Băsescu sunt legaţi pe viaţă. Amândoi au fost condamnaţi pe baza unor probe indirecte” – doar unul singur dintre cei doi a fost condamnat: Adrian Năstase!

Andrei Velea, 8 iulie 2012

Omul clişeu. Logica de tip „Antena 3”.

„Nefericirea oamenilor vine din uşurinţa cu care se lasă păcăliţi” - T.Arghezi

De ce scriu?
    Am reuşit să mobilizez câţiva gălăţeni în aşa zisa mişcare „Promenada Ghilimelelor”. Facebook m-a ajutat. Ne-am strâns cam douăzeci şi cinci de persoane. Am protestat paşnic împotriva plagiatului premierului Ponta. Felicitări am primit, dar puţine. Pe stradă am fost priviţi, mai degrabă, cu ochi suspicioși: „Cine vă plăteşte?”, eram frecvent întrebaţi. Alţii se uitau ca la circ, vădit încurcaţi de mesajele abstracte pe care purtam. În prima zi am avut o pereche frumoasă de ghilimele, apoi m-am afişat pe „bulevard” cu „Ponta=PLAGIAT”. Mai explicit, cu toate că şi cuvântul „plagiat” poate părea unora complicat… Un pic dezamăgit că nu am reuşit să ne strângem mai mulţi, mi-am zis că ar trebui să mă întorc la masa scris şi să-mi precizez mai clar poziţia, cu tot riscul de rigoare (acela de a fi etichetat ca făcând parte dintr-o tabără). Nu, nu pot fi „apolitic”. Pot doar pretinde asta.
    E primul articol de atitudine socială pe care îl scriu! În afară de poeme, proze scurte, un pic de teatru şi câteva cronici de carte, nu mi s-a părut că merită să scriu despre altceva. Sau poate că am mai scris ceva similar pe la revista facultăţii. Dar erau mai degrabă mici eseuri..

Un exerciţiu „democratic”.
    Este un exerciţiu democratic ca Parlamentul să suspende Preşedintele? Da! Dar, nuanţez eu, exerciţiul este democratic doar dacă respectă regulile jocului! Când demiţi Avocatul Poporului pe motiv că nu are căciuliţă roşie, când calci în picioare regulamentele celor două Camere, când schimbi regulile în timpul jocului (mă refer la Legea Referendumului), când motivaţia ta nu este întemeiată (Curtea Constituţională spune clar asta), când forţezi Curtea să-ţi dea răspunsul în douăzeci şi patru de ore (în timp ce comisia care analizează plagiatul lui Ponta are la dispoziţie trei luni!), când, deci, acţionezi ca un adevărat „comando”, cum vrei ca acţiunea ta să se mai numească „exerciţiu democratic”? Da: e prea mult spus „lovitură de stat”. Alarmist. Dar nici exerciţiu democratic nu este! Este „democratic”. Şi iată că am folosit cum se cuvine ghilimelele abandonate de Ponta…

Protestele din iarnă. Red Bull. USL „all-in-one”.
    În iarnă s-a ieşit în stradă. Duduiau şi atunci reţelele de socializare de mesaje de mobilizare. Scânteia a fost Arafat. Mare greşeală din partea lui Băsescu! Nu te debarasezi aşa de bun specialist, de un om dedicat trup şi suflet unei cauze nobile (cum este medicina de urgenţă)! Arafat a fost repus în funcţie, totuşi protestele au continuat până când gerul şi zăpezile au învins protestatarii. Nu am ieşit în stradă, ba chiar pledam pentru pasivitate. De ce? Nu am ieşit în stradă pentru că mi se părea că se protestează împotriva măsurilor economice de austeritate ale guvernării Boc. Iar eu le-am înţeles şi am fost de acord cu ele. Le-am argumentat în multe discuţii pe internet. Criza economică a venit din Statele Unite, apoi din UE. Ne-a lăsat fără încasări la buget: scăzuseră cu până la 37%! În condiţiile astea, cum să nu reduci cheltuielile, inclusiv cele cu salariile? Că doar de la buget sunt banii bugetarilor şi ai pensionarilor! Da, trebuie grijă, multă grijă şi înţelegere pentru cazurile defavorizate (multe!), dar nu poţi sfida matematica. Cifrele economiștilor sunt seci! Guvernarea Boc s-a împrumutat pentru a menţine un nivel rezonabil al pensiilor şi salariilor (de primele nu s-a atins nimeni, respectându-se decizia Curţii Constituţionale). Iar cei din stradă (sau de la televizor) strigau că „Boc şi Băsescu au amanetat ţara”. Pe scurt: eu am înţeles măsurile de austeritate ale guvernării Boc şi i-am scuzat bâlbele (care nu au fost puţine!). Furia şi demagogia care-l contraziceau pe toate canalele mi se părea mai periculoasă!
    Aşa să entuziasmul (dar şi patima, violenţa) celor din iarnă a dat aripi USL-ului. Taurului roşu – „Red Bull” – i-au fost date aripi! Ponta şi Crin au pus mâna pe sabia demagogiei şi au jurat să extermine „ciuma portocalie”. Chiar şi fără mare atenţie la regulile democraţiei: scopul scuză mijloacele, nu? Aproape numai pentru cauze nobile se ucide. Îi „legitimau”: o parte dintre sloganurile din iarnă (pe alea adresate întregii clase politice nu le-au reţinut!), o majoritate în Parlament obţinută graţie traseismului politic (Parlament în care populaţia a trimis PDL pe post de câştigător în 2008) şi un vot la locale anti-PDL şi nu pro-USL (pentru că aşa se „răzbună” populaţia la urne)! Până la parlamentare din toamnă, când ar fi putut avea loc o adevărată legitimare, n-au mai avut răbdare. De ce să se mulţumească doar cu Guvernul şi Parlamentul, când pot lua totul? Aici intervine sofistica: „Nu mai avem nevoie de opoziţie!” USL este totul, „all-in-one”: conţine Puterea şi Opoziţia, Dreapta şi Stânga. „Doar nu vă imaginaţi că după ce ajungem la putere vom guverna alături de socialişti?”, mă întreba retoric un liberal. USL e formula perfectă, conţine Totul, restul e inutil şi trebuie stârpit. La început au negociat cu PRM şi cu UDMR în acelaşi timp. Ar fi primit ambele formaţiuni. În colţuri opuse la şedinţe, desigur!

Omul clişeu. Logica de tip „Antena 3”.
    Pe români nu-i dă afară din casă dragostea de lectură! Citeau pe vremea „Împuşcatului” pentru că nu existau alte surse de informare. Astăzi un best-seller se vinde în România de optzeci (80!) de ori mai puţin decât în Franţa (http://www.zf.ro/special/cea-mai-vanduta-carte-din-romania-22-000-de-exemplare-bestsellerul-din-franta-se-vinde-de-80-de-ori-mai-bine-9440284). Iar populaţia e doar de trei ori mai mică! Nu e demonstraţia „ultimă”, însă e grăitoare. O spun negru pe alb (pot fi brutal sincer: nu intenţionez să candidez pentru vreo funcţie publică sau să mă înscriu în vreun partid politic): majoritatea covârşitoare a românilor nu a deschis în ultimii ani nicio carte!
    Dar se uită la televizor cât e ziulica de lungă! Acolo îşi fac cultura civică. Aşa că s-a ajuns să se vorbească aproape exclusiv în clişee. Când eram eu copil se „dialoga” aşa: „Ursuleţ de catifea, ce se dă nu se mai ia”. Şi replica: „Ursuleţ de miere, ce se dă, se cere”. Înlocuiţi dumneavoastră „ursuleţii” cu „băsescii”, „udrele” sau „voiculescii”, „mierea” cu „banii publici” sau cu „fondurile europene” etc. Ca nivel de inteligenţă, cele două „jocuri” sunt pe acelaşi palier.
    A fost abolită gândirea critică. Poporul (luat ca medie, ca entitate abstractă) nu vede nicio problemă în faptul că USL-ul „all-in-one” promite Orice. Îi trimiţi la statistici şi îţi replică în clişee. Iar ca să le „întemeieze”, Ponta a schimbat repede nişte şefi la INS. Să nu ne mirăm că vor rescrie statisticile!
O voi numi logica de tip „Antena 3”: abolirea gândirii critice, fuga de argumentare şi rezolvarea facilă prin clişee. Este simbolică nedumerirea lui Gâdea atunci când Ungureanu, invitat pe platoul acestei televiziuni, i-a cerut să argumenteze sintagma „Băsescu e un dictator”. Poftim? Nu-i evident? Cum adică „să argumentezi”?!? S-a dărâmat o lume în seara în care Gâdea-Badea & Co au fost trimişi la dicţionar.
    Desigur, nu e vorba doar de postul  de televiziune Antena 3. Se mai face şi în alte părţi. Dar la Antena 3 dacă moare o muscă în România, atunci cu siguranţă că e vina lui Băsescu!
    Omul astfel modelat îşi merită eticheta de „omul clişeu”. Eu mă lovesc zilnic de el. Încep să discut cu cineva la o bere, să-i explic că nu e adevărat că „România nu produce nimic”. „Exportă de 45 de miliarde euro!”, spun. „Da, dar exportă resurse de subsol!”. „Nu, uite structura exporturilor: primul capitol este <<maşini şi utilaje>>". Scot telefonul, intru pe internet şi dovedesc: „Materii prime mai degrabă importăm decât exportăm!”.
    Nefericirea noului „om nou” („omul clişeu”) vine din uşurinţa cu care se lasă păcălit. Iar asta e consecinţa directă a inculturii lui (desigur, nu înseamnă că oamenii culţi nu pot fi păcăliţi, ci doar că e mult mai puţin probabil…) Aşa că, în semn de protest faţă de interimatul lui Crin, în loc să ies pe stradă şi să „agit”, prefer să citesc şi să scriu. Şi să folosesc cum se cuvine ghilimelele, chiar şi cu riscul de a nu ajunge premier!

Andrei Velea, 7/8 iulie 2012